Sfinx

A fost condamnat sa pazeasca o intrare. Sa fie legat mereu de acea usa, pana cand va veni eliberatorul.

-cum va arata el? Intreaba in tacere osanditul

- va sti raspunsul corect.

-care e intrabare?

-n-o stii?

O stia. Si de atunci pe o stanca inalta astepta cu sufletul la gura venirea cuiva.

Pe primul om il astepta cu incantare, si de prea plin inima lui il durea. Nici macar nu-l vazuse pe cel ce trebuia sa vina si deja il iubiea. Se simtea legat de inima lui, planuia toate cuvintele de multumire pe care I le va spune, sacrificiile pe care le va face pt el, rasplata. Dar omul intarzia sa vina,. Si cand in sfarsit il vazu eliberarea nu mai era o iluzie , era realitate.

Dar, omul, bietul om nici macar nu auzise intrebarea acea.si in fata urateniei creaturii se apara punandu-si mainile la ochi. Nu numai ca nu-l eliberase dar il si dispretuia.

Si atunci in inima Creaturii se petrecu alchimia. Dragostea se transforma in ura: il inghiti pe om , lasand intro parte cateva oase pentru aducere aminte.

Il astepta staruitor pe uramtorul. Cu o ura desavarsita.

Gramezile de oase se ingramadeau in mica lui valea.e pacat. Amenintau sa-l ingropa de de viu .Mereu cei ce vin din urma culeg fructele maniei.. Iluziile despre eliberare erau date uitarii si incetul cu incetul se obisnui cu intreabarea banala care nu-si afla raspunsul , intrarea pe care trebuia sa o pazeasca si cu singuratatea lui. Eliberatorul? o clauza absurda intrun contract semnat in sange.

Intro zi banala un alt om veni. Slabid palid, si tanar.

-Ce animal umbla dimineata in 4 labe la amiaza in 2 si seara in 3

Iar tanarul rosti animalul.Era o intrebare pe care o auzise inca din zorii vietii lui. Raspunsul il gasise in toate raspantiile prin care viata si destinul l-au purtat.

Cand Sfinxul auzi raspunsul , inima se opri pentru o secunda. Apoi isi relua bataia turbata. Oare acesta e raspunsul corect? Oare acesta se intreba? Oare s-a sfarsit?

Si de prea plina inima lui plezni. Eliberarea nu era altceva decat sfarsitul.Adevarul l-a facut liber. Acum in sfarsit isi putea folosi aripile mutante si sa zboare spre alte zari.Sa paraseasca mormanele de oase si ura. Si zbura cu sufletul.Caci trupul ramase acolo, sa faca parte din ceea ce mancase.

Iar tanarul trecu mai departe fara macar sa biruie ce fapta savarsise. El doar spuse adevarul pe care l-a vazut in fiecare zi, in oglinda.

-E omul.