Valani cimitir al copilariei mele

Candva era plin de apa aici. In fiecare vara era musai o scalda.

Fantana facuta de strastrabunicumeu.

Pentru teiul asta m-am certat cu Ana o zi intreaga. Nu ne puteam hotari a cui e. Eh , Ana acum poate fi al tau din partea mea

Vesnic era usa aia deschisa. Replica fav a lui bunamea era: Inchide-ti mai usa aia ca e ca la crasma aci.

Uite buna, ca acuma e inchisa.

Aici erau ascuna vesela de nunti. Am uitat sa ma mai uit dupa ea. Azi am mancat din vase de portelan.

casa mea.

parte din frumusetile locului.

Odata lacomia m-a impins pana in mijlocul lor.

“Ah cum as rade de fraierii care se indragostesc pe mess. De cei carora le creste pulsul cand vad ca o casuta apare, si numele prea fericitul este inclus in ea. De cei care savureaza toate micile icoane care descriu emotii. De cei care spilcuiesc printre randurile melodiei trimise un mesaj tainic, un mesaj pentru indragostiti. De cei care au cerut marturisiri pe net, prea comozi sau prea tematori pentru viata reala. De cei prea complexati de fizicul lor, ascunsi dupa un monitor si o tastatura. De cei ce vor cuceriri doar prin clickuri si trafic. Ah cum as rade. Ah cum i-as ridiculiza. Asta daca nu as fi printre ei.

Bineinteles ca pentru problema mea am o explicatie rezonabila. Mi-am gasit-o in seri intregi de excavatii prin cotlonul mintii, al inimii; zice-se ca cuvintele au creat lumea. De ce nu ar crea oare ele si dragostea. Oare nu a existat iubire inainte de cuvintele te iubesc? Si nu va exista si dupa ce ele se vor sfarsi? Deci involuntar de mine , cuvintele au fost aruncate si iubirea s-a intamplat.

Ce mai dura vura. Am cazut in plasa ca un fraier. M-am indragostit nu de o persoana., ci de imaginea pe care mi-am facut-o eu despre ea. M-am indragostit nu de fapte ci de cuvintele tiparite care imi apareau in ecran. Stiti ce e ciudart? Ca simteam toate icoanele alea nenorocite pana in fundul inimii. Si plamadeam o fata din pixeli si simboluri si litere negre. Era frumoasa, inalta , excentrica cu par vopsit in 3 culori, aroganta si docila in acelasi timp. O vipera si o mielusea. Si cateodata, cateodata asa de la distanta reusea sa-mi scotoceasca in cele mai ascunse cotloane sa destepte lucruri demult disparute, lupte demult pierdute, amintiri demult tarana. Si atunci , atunci o iubeam. Bine ca ulterior devenea o isterica, e partea a doua. Mi-a dat papucii de milioane de ori pe mess. SI de milionae de ori + una venea inapoi. Cateodata cu aere de regina, cateodata ca o sclava dornica.

De milioane de ori , pana ultima data. Cum sa inmormantez o persoana ireala, existenta doar la mine in cap? Nu ma feresc de gesturi cunoscute, fete, acuma ma feresc de cuvinte si de mine insumi.

Caci eu sunt Pygmalion , si a mea Galateea straluceste in pixeli inauntrul meu. Ce pacat ca Afrodita e moarta, si statuile nu prind viata. “

cred ca in urma oamenilor ramane doar atat: arta (geniul) , bunatatea pura si rautatea pura.

noi restul, a caror vise vizeaza normalitatea , banalitatea chiar formam masa pe care cei ce vor dainui  urca si stralucesc.

nu-i suportam pe astia pana anul asta. imi dadeau ameteli de cap. ei si leonard cohen

poate ca ce-i bun nu descoperi numai crescand

Ironia sortii

Sa vezi si sa nu crezi ))))))))) al naibii…

[no more picture]

oare?

[intrebare furata de la ruben. dar mi-a placut-o f mult]

oare daca as spune ca sunt budista, ca pot sa stau in meditare profunda , nemiscata cu orele, ca intr-una din vietile mele trecute am stat la dreapta lui Buddha, ca pot sa prezic viitorul in functie de ridurile palmii , oare, nu vi s-ar parea ca sunt o fiinta spirituala, una care cauta un alt inteles al lumii, care vede ce e de nevazut? nu as fi fascinanta?

Dar daca zic ca sunt crestina, ca cred intr-un singur Dumnezeu ca astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie nu o sa ziceti ca sunt indoctrinata ingusta si demodata? as fi un pic penibila.

Nota catre sine: cum sa-i spun sufletului meu : suflete fii pe pace. cand va muri trupul vei muri si tu. cand el deja umbla hai hui, prin alte galaxii , si alte lumi, se incalzeste la umbra altor sori , si admira alte stele.

Observ ca majoritatea posturilor mele daca nu vorbesc despre moarte is triste de moarte. dar ce ma mira pe mine e ca in timpul zilei, in compania celorlati sunt destul de vesela. ma rog, sunt ok. ma tem ca apartenenta mea , sangele incepe sa-si spuna cuvantul.si urla dupa fiecare sclipire de luna pe care o vede. candva stateam cu oile la pascut. poate de acolo am mostenit o oarecare abandonare in fata sortii. fie ce-o fi. sa dea si cel ungurean si cel muntean. poate o sa crape si ei.

am construit cu maini slabe de fetita poieti, camari si cotete. marturie imi stau degetele de fiecare data cand imi caut cate un inel. poate acolo am invatat sa-mi ingrop cate un pic sufletul. pus intre caramizii mari medii si mici, amestecat perfect cu mortar. odata cand bunicumeu si-a renovat a nspemia oara casa am scris un bilet si l-am pus in crapatura . e mai e acolo? si daca e ce am putut scrie in el?

si fascinatia pe care am gasit-o in atatea Vitorii lipan … in femei care si-au ingropat sotii unul langa celalalt, si merg sa le ingrijeasca mormintele cu aceeasi dragoste, ele si copii lor si copii copiiilor lor. Femei -demult tarana- care au cantat goale in luna si cu palinca la bord: (tine doamne rusia/ si barbatii nosti` in ea/ tine`o tot asa / sa vina pensia mare/). Sadice, baute, ironice vesele si cu barbati in lagar in Rusia.

Nu esti compusul locului din care faci parte? Amestecatura tuturor celor ce te-au atins, tuturor babelor ce ti-au mestecat smantana de prea multa dragoste, batranilor care s-au spalat dupa tine , mizerie curata de copil.

Ah, cum sa nu fiu trista cand zeci de morti si fantome ale trecutului ma striga sa le chem la viata. Rabdare.

de cele mai multe ori prietenii au fost in viata mea pe post de psiholog. si eu pentru ei. mi se pare normal. plata s-a facut in sentimente, in nopti pierdute in povesti, in susoteli despre diferiti baieti , in limbi impleticite de un strop prea mult angelli, in frisca aruncata pe toti peretii , in lacrima varsate de furie, in spaghetti gacute de ciuda, si mancate cu nervi. mi-au facut viata frumoasa si in parte au facut-o si celorlalti.

am crescut si ulterior plate nu se mai face in asemeanea gesturi care inseamna sa le spunem asa “distractie”. acuma plata se face serios. (daca se face). in timp rupt si dat, in lucruri facute pentru celelat(nu ca ni le place, dar pur si simplu nu-i plac celuilalt.)

dar vine intrebarea mea. ce faci cand celalalt nu mai plateste nimic? iti iei inima in dinti si platesti un psiholog cu acte in regula? sau transformi wordpressul in unicul confident? fals si el , pentru ca nimeni nu-ti raspunde.

nu-mi plang de mila. viata este ceea ce este. mi-am ales si merg pe drumul ales.

doar ca uneori sa te certi doar tu cu tine e un pic …. o lupta cu morile de vant? nu castiga nimeni. si mai nou il ador pe Paler. Imi place asa de tare cum spune ca de prea multa singuratate s-a apucat sa scrie. Si tine conferinte moliilor. eu o sa ma incep sa tin conferinte statuielor de pe noptiere: lui venus , un inger mov, o ciobanita, si papusi Matroska.

Cum sa nu-ti vina sa-ti iei lumea in cap?

cory`Jahwarr!or: buna dimineata soare`)
Adela Latcau: dda ce faci?
cory`Jahwarr!or: in pat
cory`Jahwarr!or: man jeleuri
cory`Jahwarr!or: manc*
Adela Latcau: noa gata
Adela Latcau: iti bag delete
cory`Jahwarr!or: adearata viata

cred si eu.

de ce sunt baietii blegi?

Pentru ca isi cer voie.