macinati de vinovatie oamenii spun adio

Macinati de vinovatie oamenii se autodistrug. Parasiti de iubire incearca s-o aduca inapoi prin orice mijloc. Mai ales prin aceleasi gesturi dragi reluate cu alte persoane.
Problema timpului: pusi in fata aceluiasi fapt dar fara bagajul de cunostinte pe care il avem dupa infaptirea lui, nu cumva am alege acelasi lucru?
Adevarul ne va face liberi. Care adevar? A ceea ce am facut? A ceea ce suntem? Sunt pregatita sa-l infrunt?
O relatie bolnavicioasa il distruge pe cel care o sutine.poate scapa de ea, dar anumite parti din el vor fi erodate mereu. Corpul uman , se supune si in lucruri sentimentale acelorasi reguli fizice. Obsesiile macina, si in timp iau lucrurile bune, care ar fi putut sa ne vindece. regula nimic nu se pierde totul se transforma merge si aici. Nimeni nu se poate juca cu sufletul celuilalt fara ca undeva candva sa I se rasplateasca. De ce e atat de important sufletul nu stiu. De ce se lupta pentru el cohorte de ingeri si demoni e mister. Cert e , ca suntem prea putin informati asupra sa.
Ce e iubirea? Te poti indragosti doar de faptele cuiva, doar de vocea sa, de forta sa?
Te poti indragosti de cuvinte? De mesaje dimineata in crapatul zilei si seara la ridicarea lunei ? sa gasesti in incertitudine punct de reper, in amenintari de adio legaturi.
Macinati de vinovatie oamenii cauta sa omoare parti din ei. Durerea ascunsa participa ca un tradator la colaps.
Macinati de vinovatie oamenii isi dau sufletele pe farfurii de linte.
Macinati de vinovatie oamenii incearca sa spuna la revedere, nestiind ca e cel mai greu cuvant de spus.

dupa alexandrina hritov am mai gasit pe una. tatiana stepa

cum am gasit-o:

veneam aseara din sat, seara, frig luna mare, frumoasa,  plin de stele. taicameu si fratemeu ciorovaindu-se despre ceva butoane de la bord. daca da se tine pornit sau nu din contra arde ceva sigurante.

si dintr-o data a inceput melodia urmatoare la radio. atata de trista, atata de apasatoare. aproape bocet. linistea s-a lasat, si doar vocea ei stridenta se auzea.

cand s-a terminat eu inceput iar :

-porneste dezaburitorul

-nu ca….

care e treaba

relativa. bineinteles(desi mi-ar place ca fix in capul meu sa-si fi faca culcus absolutul)

deci baietii/ fetele  sunt asa:

- le dai juma de deget si ei automat simt nevoia sa-ti ia toata mana.

- sunt minunati si divini pana intr-un punct. cel in care cedezi. sau esti pe cedare.  [este atunci o perioada in care te tii tare, si poti zice : ce cu tine ce fara tine. dar vine timpul, care este si balsam si drog, si te atasezi.  iar atunci,  atunci de fapt ai pierdut.  sunt relatiile o lupta? cred ca sunt. pentru ca in momentul in care ai lasat armele, ai pierdut]

-simt o vesnica nostalgie fata de trecut. fata cei din trecut, fata de cei care candva ii iubeau. [de aia sunt nasoale noile relatii. vesnic compari.asta pana cand intervine liniuta de mai sus.]

Ar mai fi. Da mii lene sa imi rascolesc toata memoria in cautarea lor. Cert e ca sunt zile in care mi-as da zece ani din viata pentru singuratatea totala si stergerea tuturor amintirilor, si alte zile in care as vrea sa mor fara un om sau doi in preajma mea. Vesnica rupere intre a fi singur si a fi cu altii. Vesnica lacrima pentru ce a fost si nu mai e. Vesnica lista cu oameni care au fost si nu mai sunt. Cu baieti si fete care mi-au luat inima si apoi au lasat-o prin diferite locuri. Vesnica reculegere intre….

Dar treaba in final e asa. Daca te intorci inapoi te transformi in stana de sare. (adaosul meu : daca te uiti prea des.)

Una proasta de la Mario Vargas Llosa

Se cheama Ratacirile fetei rele. Pe coperta scrie (ma tot intreb pentru ce) primul roman de dragoste al scriitorului de 70 ani.

Slava Domnului ca a fost si ultimul (cu al doilea roman de dragoste o ajungea din urma pe Sandra Brown la siropuri). Carte simpluta, scurta , usurica. Nimic socant. Vesnicul subiect : unu se indragosteste de una. Ea cu vise mari  (de a fi bogata bla bla) , el cu unul singur (de a trai la Paris.)

Si se desfasoara povestea cam asa: ea iese si intra din viata lui cam odata la 4 ani.  Baiatul bun se indragosteste de ea  in copilarie pe la 15 ani (de ce oare imi aduce aminte de Dragoste in vremea holerei? ), pe cand ea era inca saraca, dar si asta e foarte important foarte ambitioasa.

Nu va rezum toate despartirile si impacarile, crizele si blegeala oricum rivalizeaza cu o telenovela de ora 5 dupa amiaza.

Finalul e … cum sa-i zic , oare? Tipic. Atata tot ca ea ramane langa el , deposedata de orice bun material dar si trupesc.

Singura faza care mi-a placut-o a fost cand ea ii spune ca niciodata , niciodata nu ii va spune ca il iubeste. Totusi prima intrebare care i-o pune cand il vede dupa ani e : “Mai esti indragostit de mine?”

Intrebare retorica: Ce au scriitori astia sud americani cu dragostea inceputa de copil si implinita in anii batranetii?

Cartea asta sigur nu o invidiez ca nu am scris-o.

Prima

late night

corina rade a prostului.

cica ii tarziu, da astea is aiureli. ii emotionata ca de fapt ii cocotata in varful patului meu. aia ii. ea zice ca ii o onoara. e dom’le sa stii

asa…. ce mai? a da. replica nou favortia: te-am iubit ludmilo.

ce mai? a da… iar ma pun pe niste combinari fenomenale din care eu voi iesi cu capu spart, bineinteles.

ce mai? maine ma trezesc la 8.30 (surdina corina OMG)

daca stau treaza pana at?

ce mai?

n-am lapte. deci ciuciu cafea la dimi.

cica cori unde ii iepurasu. ciuciu cori ca ii a meu. nici nu te gandi ca pui mana pe el.

)

arta mea

putine lucruri le ridic la asa nivel inalt ca si nervii. cred ca printre cunoscuti sunt recunoscuta pentru asta. nu m-as lauda cu asta dar crezusem , pentru un moment ca mi-am piedut harul.

ne-au luat tensiunea la lucru. a mea a fost ridicol de scazuta. m-am gandit sa cer si pareri avizate bineinteles, sa vad cum se manifesta treaba asta (bineinteles ca de la persoane care nu au nici in clin nici in maneca cu medicina) . cand colo , explicatiile aproape m-au facut sa lesin : te calmezi , asa dintr-o data, ai o stare de continua somnolenta (asta e si cand tensiunea imi atinge notele unui preinfarct).  Vai de capu meu, cum imi fac eu loc in lumea asta at. Ma simteam ca un om jupuit de usa de la baie.

Printre topurile crizelor mele intra una cu fratemeu si taicameu. Ii vedeam pe ei, vedeam vitrina de sticla si ma intrebam oare cum le-ar arata daca le-ar ateriza in cap. deja imi radeau dracii in cap. hehe…

Nr 2 a fost pentru o valiza. Deci ma intreb si azi, cum poti lasa o fata de valiza ei preferata. Daca fix atunci trebuie sa duca ceva, sa se duca undeva, daca fix atunci printul William apare si o invita sa o cunoasca pe bunica-sa? NU se face asa ceva. Sa stiti de la mine. Si cauta valiza, si valiza nicaieri, si cauta pe toate dulapurile, si rascoleste toate sertarele si mai apare si fratemeu cu unu care are proasta suca (adica obicei) de  a sta in hol. => nervi in plus. Intre timp s-a lamurit misterul disparitiei. IN excursie cu piciul. Nervi au atins cote de neimaginat. Fierbeai un ou pe fruntea mea.

Stiu ca va intrebati, ei si-a pierdut fata darul sau nu. Vesti bune, in seara asta pot spune ca da l-am recapatat. E tot aici.

P.S. Asta dupa ce m-am plans peste tot, vai n-am tensiune, vai nu ma mai agit, vai sufletelul meu ce ma fac. Lumea politicoasa, las ca-ti revii tu. Da mai da. Sac sac .MI-am revenit.

Vorba aia i’m back.