Jocul Ielelor

fragment

“…

Maria: Ei bine, nu pot gândi că totul e pentru totdeauna pierdut. (Înnebunită de un val de nădejde) Va fi iar cum a fost…

Gelu: Cum ar mai putea să mai fie iar…Cum aş putea crede acum că nu pot trăi fără tine…când am văzut că totuşi se poate trăi fără tine…. timp de trei ani? Tu imprudentă m-ai învăţat să exist fără tine… O iubire adevărată înseamnă să nu poţi gândi contrariu ei… Când te iubeam , nu-mi puteam închipui viaţa fără tine nici măcar pe lumea cealalată. Nu pot gândi că trei şi cu patru să nu facă şapte nici într-un mod ipotetic. Nu numai că nu concepeam că ar putea veni o zi în care să nu te mai iubesc, dar nu concepeam măcar că s-ar putea să nu fii iubită de toti bărbaţii din lume… Eu nu eram decât un privilegiat al norocului, singurul iubit de tine. În faţa Dumnezeului însăşi, te vedeam tot cu atribuitele unei fiinţe iubire. O iubire care nu este eternă nu este nimic…. Eu însă am văzut că pot fi zile săptămâni , pot fi ani, în care tu să nu fii iubită…..”

Admirabil la Gelu e că nu acceptă supa încălzită. Nu îşi adoarme conştiinţa spunându-şi poate….

Bughi Mambo Rag

1. Fascinatia in fata uratului. Sa nu iti poti contrala ochii in a se hoba

2.Sa vezi nimicnicia unei persoane, defectele, urateniile, hadosenia , lasitatea, demagogia, si totusi sa o iubesti. Greata amestecata cu pofta.

A crea

Cel mai aproape de dumnezeire esti cand creezi. Nu conteaza ce. Atunci , esti o copie imperfecta a Marelui Creator. Creatia ta, va fi oricum doar perfecta nu. Va viza perfectiunea fiind insa doar o copie imperfecta a perfectului. (parafrazat Planton)

De ce e insa atat de greu sa creezi? Să faci ceva din nimic? Pentru că la fel ca Marele Creator nu poti încălca legile fizicii, ale chimiei, ale matematicii. Pentru că trebuie să fii drept si corect şi sa iti inzestrezi creaturile cu adevar, cu forta. Pentru ca e ceva magic sa dai viata. Poate ca de aceea nu prea sunt mari femei in galeria scriitorilor, pictorilor, muzicienilor. Pentru ca ele dau viata altfel. Nu le mai pasioneaza nasterile mintii.

Si cu toate aceastea, spun vechii greci prin nasterea Atenei, doar intelepciunea, doar creatia mintii supravietuieste. Restul: fum. E cum zicea un mare creator: Căci toţi se nasc spre a muri, Şi mor spre a se naşte.

Le place oamenilor să zică că tot ce laşi în urma ta e caracterul (sau iei cu tine in lumea cealalta? ). Eu cred ca tot ce laşi/ iei e ceea ce ai creat. Doar prin creatie poti fi vesnic si pe pamant si in cer.

Oglinda

Vântul ridica gunoaiele în aer. Păreau însufleţite şi se fugăreau una pe alta într-un dans perfect. Atunci a început să se simtă mirosul. Adus de vânt poate, din ţări îndepărtate, de pe râuri mitice, din locuri populate de Viaţă: mirosul plictiselii. Nu se asemăna cu nimic cunoscut. Parfumul era făcut din aroma fricii, a dorinţei, a aşteptării lui Moş Crăciun, mirosea ca şi primul băiat care a respirat aproape de gura mea, ca şi copilăria.

Oamenii se fereau de el . Ştiau când apărea vârtejul . Se ascundeau. Se închideau în case, baricadau crăpăturile ferestrelor şi a uşilor astfel incat nici măcau un iz de plictiseală să nu-i pătrundă.

Mirosul îi făcea pe oameni să facă lucruri nebuneşti. Să se simtă nemulţumiţi de vieţile lor, plictisiţi de aceeaşi prieteni şi aceleaşi locuri, prea obosiţi pentru a simula aceleaşi plăceri. Atunci de plictiseală, adevărul se ridica în ei. Şi pentru o vreme , de la distanţă păreau nesăbuiţi. Înăuntru însă erau vii.

În ziua în care vântul a început să bată două fete erau afară. Vorbeau despre nimicuri. Pantofi, farduri, inimi, lacrimi. Au uitat să se ascundă.

Aburul plictiselii le-a pătruns. Pentru o clipă lumea s-a oprit. În acea clipă plictiseala le-a invadat trupurile şi violat minţile.

Una dintre fete sunt eu. Şi povestea începe aşa

-Ne plictisim.

?

?

Se spune ca folosim doar 10 % din capacitatea creierului.

Daca iubim la fel? Doar 10 % din capacitatea inimii. Si cei mai destoinici dintre noi ajung pana la 15 20.Poate  geniile in ale iubirii depasesc 20 %.

Cum ar arata o lume in care sa iubesti 100 %?

Coffee should be black as hell, strong as death, and sweet as love.

La început beam din ceşti de porţelani, scumpe, luate de pe rafturile pentru musafiri. Aveam farfurioare, linguriţe, tot tacâmul. Nu beam cafea, doar surogate. Cappucino ieftin din plic. Cu aromă de rom, de vanilie, LaFesta, Jacobs, Elite. Puneam apa fiartă şi amestecam cu frenezie până aveam 2 cm de spumă.Cappucino era lung, prea lung, astfel încât era mai mult ceai de cappucino. Apoi ne dădeam ifose de mari doamne şi sorbeam cât mai puţin şi încet ca să ne ajungă. După ne dădeam în cărţi şi aflam pe cine iubim (pentru cei interesaţi jocul se cheamă iubire. )

Apoi cu mirare am aflat că adevăratul cappucino (chiar dacă e din plic) nu se face aşa. A nu. Se face scurt şi intens. Se pun doar câţiva stropi de apă, se amestecă şi se bea. La revedere ceai de cappucino!

O vizită pe alte meleaguri m-a învăţat cafeaua în toate diversităţile ei. Mocaccino, frappacino, cafea espresso, cafea in trei culori, in patru culori, cafea cu lapte etc. Atunci am prins plăcutul obicei de a începe o zi cu o cafea.

Acum eu şi cafeaua am renunţat la ritualul cunoaşterii. O beau dintr-o cană prăpădită, fara o toartă, ciobită. Mă simt acasă cu cana aia lângă mine. Un reflex pavlovian. Într-o zi, dacă timpul va fi părtinitor voi bea cafea în curtea casei mele, într-un şezlong şi voi urmări cum vine primăvara. Nucul de deasupra mea va începe să împrăştie miros de verde şi soare. Cana cu vacă va fi şi mai ciobită, mai familiară. Se va potrivi şi mai bine mâinii mele. Voi asculta cum se naşte o nouă dimineaţă.

Basmele 2

3. Mica Sirena

In basm, iubirea adevarata trece peste greutati si invinge. Daca insa veti citi povestea asa cum a fost ea conceputa veti observa ceva ciudat: printul nu o iubeste pe sirena. El o iubeste pe fata care are vocea ei. Vocea care l-a chemat din bratele mortii. Interesant nu? Cum iubim clisee, pareri, impresii. Printul nu se mai oboseste sa vada daca vocea corespunde fapturii. Emotionant e insa finalul. Sirena avea doar doua optiuni: ori printul ori moartea. In noaptea scadentei surorile ei ii aduc un cutit platit cu parul lor. Daca va implanta cutitul in pieptul printului va fi salvata. Sirena insa nu poate. Cu toate acestea mai primeste o sansa: cucerirea nemuririi . http://www.poezie.ro/index.php/prose/64314/index.html

Povestea e prea trista. Si intr-un fel prea reala. De multe ori iubim in celalat nu ce e el, ci ceea ce suntem prin el. Il iubim pentru ce ne-a adus, pentru ce ne-a dat, pentru cum se comporta, pentru … nu pentru ceea ce e.

Si pana la urma, cum poti sti CINE E un om

Si asa ajungem la a patra printesa.

4. O veti recunoaste cu numele de Belle in desenul Frumoasa si Bestia.

Belle, face o fapta uriasa. Ajunge sa iubeasca un monstru. Monstru fizic. Dar paremi-se mie si un pic de monstru moral . Si aici intervin Printesele Martire. Printesele ce vad in fiecare broasca, zmeu, si bruta un posibil viitor print. Unul ce are nevoie doar de putina atentie, de putina iubire pentru a se transforma, pentru a inflori, ce mai , pentru a levita in particule de lumina, in vartej de artificii si a cadea la picioarele ei ca un PRINT.

Ha! Se schimba oamenii prin iubire? Sau doar se ascund, se camufleaza pentru a fi acceptati. De frica singuratatii multe printese accepta langa ele un broscoi (Fata cu minge de aur), un porc (Povestea porcului), un magar (Piele de magar ), un monstru (frumoasa si bestia)

Povestile sunt adresate in special fetitelor. Si uite asa, le bagam idei si mesaje in cap. Mesaje subminale, pe care cu tristete le vor transforma in fapte.

„A fost odata ca niciodata … o printesa… si printesa s-a hotarat sa nu mai creada in basme. Sfarsit.”

Scrisoare de despartire

Daca in trecut se dadea o carte de despartire acum ne-am obisnuit in a nu mai da nimic inapoi decat un mare ignore. Poti intelege ce vrei din el si mai ales poti petrece zile si nopti intregi intorcand pe toate partile intrebarile : de ce e gata? si oare ce am gresit? Vin cu sinceritate inaintea foii si marturisesc motivele pentru care s-a termimat, pentru mine.Bineinteles ca povestea are mai multe variante.

Iata varianta nr. 1, varianta mea , de care m-am lipit cu toata inima acceptand-o si integrand-o in marea poveste a vietii mele. Sa recunoastem: orice lucru care are un inceput are si un sfarsit. Inceputul de obicei se pierde in obisnuinta zilelor iar sfarsitul in ceata lacrimilor. Se zice ca daca stai mult cu un om incetul cu incetul ii adopti obiceiurile si incepi sa semeni tot mai mult cu el .Cel putin fizic.Asa am inceput sa seaman si eu cu tine.Era cam greu sa semanam fizic. Genetica noastra era total diferita.Dar am inceput sa semanam in alte lucruri:in ceea ce gandeam, ce iubeam, ce simteam, ce uram, ce dispretuiam. Am ajuns in punctul acela ciudat in care nu mai stiam unde incepi tu si unde ma termin eu.Ce crezi tu si ce urasc eu. Nu mai stiam ce iti place tie si ce port eu doar pentru ati incanta ochii . Daca lacul meu e pe gustul tau sau il aleg eu, inconstient pentru a fi pe placul tau.Sufletul meu a inceput sa-l copieze pe al tau, si ca sa fiu realista si sufletul tau s-a mulat periculos de mult de al meu. Semanarea asta a mers pana in punctul acela in care nu-mi puteam imagina viata fara tine, asa cum nu imi pot imagina viata fara inima mea. Tu erai inima mea. Nu zic ca era bine, nu eram mai rau decat altii.

Ne eram fideli, ne iubeam dar , prea ne confundam. Cine era cine? Si a venit si ziua in care zeii au inceput sa fie gelosi pe noi.Sau poate au hotarat sa ne schimbe vietile .   Sau ce conteaza ce au hotarat .Conteaza mijloacele. Problema a fost ca nu ma mai regaseam. Daca tu erai eu/si tu nu mai erai inseamna ca nici eu nu mai eram. daca potrivit regulilor matematice a + a= 2a, 2a-a=a, atunci pe undeva pe acolo trebuia sa mai exist si eu.un “a” solitar, dar un “a” real. Dar eu nu ma mai recunoasteam, nu ma mai puteam defini,nu mai stiam ce imi place, nu mai stiam ce iubesc, ce urasc, ce dispretuiesc.Unde eram eu ? Si mai ales, cine?

Se zice ca prietenii iti influenteaza viata si te schimba.Ca presiunea de grup nu te mai lasa sa gandesti. Eu nu am mai vrut sa gandesc.Pentru mine presiunea singuratatii a fost mai crunta decat presiunea multimii. Sa fiu fara tine, era mai dureros decat sa fiu cu toti ceilalti. Poate am facut prostii sub deviza : au stricat-o prieteniile. Vreau sa lamuresc. Am facut prostii de durere si de disperare.

Am stat langa multimi de oameni in speranta ca poate unul dintre ei se va accidenta de mine si asa voi capata mult dorita mangaiere. Lipsa unui om langa mine m-a dus la o prostituare a sufletului. Trupul era prea indoctrinat in vechea lege,prea s-ar fi vazut schimbarea. In schimb disperarea sufletului nu se vedea. Nu m-au stricat ceilalti.M-a stricat lipsa de tine. Desi , si tu erai o mica pastila de extasy. Acum stand in prezent treaz si cu mintea limpede vad ca lipsa sufletului tau de al meu putea fi reparata intr-un singur fel. L-am gasit , dar poate a fost prea tarziu. Pentru ca unele rani s-au facut , rani ireparabile. E scrisoarea de adio a celui care am fost. Depenent de sufletul tau.

P.s. E inceputul unei noi iubiri.

Basmele

Încă de mici fetele sunt obişnuite cu păpuşile. Se uită la desene cu prinţese, ascultă poveşti despre ele, probabil le visează şi în cele din urmă vor să fie ca şi ele. Sunt încurajate pe de o parte, pentru că undeva adânc în sufletul lor toate femeile se simt nişte prinţese. Unele sunt tratate aşa, iar altele sunt doar prinse în vraja unei vrăjitoare rele care i-a furat destinul , prinţul şi mai ales fericirea. Aţi observat? În celebrele poveşti sau desene, prinţul nu este important.Nici măcar nu are nume. De obicei apare la sfârşit plin de dragoste şi cu un inel în mână. Prinţesele duc toata lupta.Ele sunt cele asuprite, chinuite, care trebuie să scape şi să cucerească.

Şi să le luăm în ordine.

1.Albă ca Zapada.

Asta mi se pare cea mai penală. Ea , oprimată de mama ei vitregă fuge. Ajunge în casa unor pitici (bărbăţei mici şi nevinovaţi care tremură la o primă întâlnire cu o fata. Bineînţeles ca destinul prinţesei nu e unul dintre pitici. O nu … Dar în viaţa reala , de multe ori prinţesa se opreşte la unul dintre pitici… din disperare, şi dorinţa de protecţie). Aici Alba ca Zapada îşi exersează darurile. Spală , face mâncare , curat. D-astea. Şi între timp visează la un prinţ de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Ulterior prinţesa cade într-un somn adânc pe care transpus în realitate nu-l vad altceva decât o puternică letargie , rutină şi veşnica aşteptare, a unui vis. Are Coşbuc o poezie pe tema asta.Care se termină tragic. Aşa cum cred ca s-ar fi terminat şi Alba ca Zapada. E vorba de o fată care s-a întâlnit cu un prinţ. El ii promite dragoste veşnica şi îi cere să aştepte. Iar ea, credulă stă lângă o fântână cu ochii în zare în aşteptarea celui ce nu mai vine.

O batrana (zana?) vine si ii spune crudul adevar

“Uite! – zise ea -
Un veac de om tu aşteptând
Robit-ai fost de-un singur gând -
De-ai fi ştiut tu, draga mea,
Acestea mai curând!
El şi-a uitat de ochii tăi!
De mult s-a-ntors pe alte căi,
Căci lui menire i s-a dat -
S-a-ntors de mult şi s-a-nsurat.

Aici http://agonia.ro/index.php/poetry/150088/Ideal e şi poezia întreagă.

Dar pe Alba ca Zapada noastră prinţul nu o uită. Vine şi o salvează de la o viaţa seacă şi banală alături de nişte piticoţi.

2. Cenuşăreasa

Altă asuprită de soartă. Taicăsău un om slab, o lasă fără nici un sprijin să infrunte singură viaţa. Ea totuşi ca o fată bună se supune , şi face ce ştie cel mai bine: mâncare , curat , d-alea. Plus, că nu se îngrijeşte nici de aspectul ei exterior. E total neinteresant. Nu contează pentru că în viaţa ei momentan asta nu e important. Nu o ajută cu nimic. Fată merge la un bal. Ajuta-tă de tot felul de prietenii. (ah, de câte ori nu prietenii ne dau un imbold în calea fericirii), Cenuşareasă ajunge la bal.Frumoasă , elegantă , o prezenţă divină. Nimeni nu o recunoaşte la bal. Mereu m-am întrebat de ce nu o recunoaşte? Păi dacă ea tot în cenuşă a stat atâţia ani. Din păcate în realitate cenuşăresele nu mai ies din zgâra în care s-au băgat. Nici nu mai merg pe la baluri. Sunt prea obişuite cu bucătăriile. Aici îl cunoaşte pe Prinţ. (tot fără nume. Un anonim. Acelaşi caracter ca mai sus). Care se îndrăgosteşte de fată dintr-un singur dans. Fără prea multe cuvinte, ce rost are, fără poveşti interminabile. Se îndrăgostesc. Ea la 12 a plecat. Iar el rămâne cu inima după ea. Un pantof rămâne în urma ei. El o caută şi o gaseşte. O scoate din groapa ei de cacat, din cenuşă, o spală pe faţă, descoperă frumuseţea interioară a fetei şi o ia de nevasta. (aici intervine alt basm – cel cu frumusetea interioara conteaza)

Din acest punct apare fericirea ei.Libertatea.

(va urma)

Jaful Secolului

Ultima pana de curent m-a facut sa realizez cat de dependenti suntem de electricitate. Televizor nu, calculator nu, laptop nu ca nu tine bateria, citit nu (la ce?!? lumanare?!?  nu mai sunt numa din alea parfumate), microunde nu (incalzit in vechiul mod pe aragaz), radio nu, telefon nu . Ce mai dura vura. Vietile noastre ar avea probleme serioase fara electricitate. Am fi ca in sevraj.

Ziua urmatoare, in drum spre lucru m-a lovit ideea fantastica: cum ar fi sa poti sista electricitatea in trei orase , de exp Oradea, Timisoara si Cluj, si sa nu o pornesti fara un pret bun? Unul care sa iti permita sa traiesti pentru totdeauna la soare prin insulele Bali sau Caraibe?

Si  am meditat profund cu colegamea.  Cum ar fi oare? Sa poti opri curentul in 3 orase? Panica, specula, disperarea, intoarcerea la origini si in final Bali, Caraibe.

Eh, n-am nici cea mai vaga idee despre cum se face curent. Despre cum se opreste, si cum se porneste.  Dar  odata ce un obiect a fost asamblat , poate fi si dezasamblat.