Femei, e plina lumea de nebune…

Cand Mircea Cartarescu a scris mai mult decat citita sa carte “De ce iubim femeile” a fost drogat cel putin o luna in continuu, suferind de halucinatii crunte, pentru ca altfel nu imi pot imagina cum, cum, a putut scrie toate chestiutele alea despre femei.

Sufar de o boala necunoscuta. Simptome? Prin fata ochilor imi trec toate femeile desucheate pe care le-am vazut in ultima saptamana. A fost cel mai oribil spectacol pe care l-am vazut. Femei grase ca niste juncane cu chiloti tanga ridicati pana la buric, imbracate doar cu niste colanti transparenti, femei cu par nespalat, femei machiate ca pentru a merge baruri dupa, femei cu pantofi asortati cu tricourile tipatoare, cu toate bijuteriile din casa pe ele, cu sani scosi la iveala. Femei cu picioarele dezgolite, incaltate in cei mai ciudati pantofi posibil, cu calcaiele crapate, cu unghiile si pielitele din jur netaiate. Ah, creierul meu e bolnav de toate viziunile din saptamana asta. Trebuie sa nu te mai uiti , veti spunea. Ah, nu ai cum. Unde sa te uiti? Pe cat de vulgare si de dezbracate pe atat de atatatoare. Un viol perpetuu al mintii
Unde erau barbatii veti intreba? Nu stiu. Sunt invizibili. Pierduti intr-o mare de femei semidezbracate.

…………………………………………………………………………………..

Sau scris tone de foi pe tema revolutiei sexuale. Si totusi femeile nu sunt proletari mantuiti. Ah, nu. Femeiel au luat revolutia sexuala, si-au ras picioarele, si-au pus o fusta scurta, sutien push-up, tocuri cui au iesit in strada si isi asteapta disperate izbavitorului. Pana atunci se dau in spectacol. Proastelor!

Totusi, am avansat. Din cetati inchise si blocate, am devenit cetati ce implora calaretii sa intre in ele, si sa le schimbe numele.

Deci, unde a vazut Cartarescu femeiele alea? Poate ca exista ceva secta. Ma pufneste rasul cand vad ce ineptii a scris. Si sa impartasesc si cu voi:
1. “Pentru ca isi deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat.” (adica homo sapiens-ul care a desenat picturile rupestre)
2.”Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen.” (Pun pariu pe juma din ce am eu, ca 85 % nu din femeile din Romania, ci din populatie habar nu are cine is astia doi)
3…..
M-am plictisit.
Oricum, daca doriti sa va delectati cu dulcele mister feminin va invit sa dati fuguta la Facultatea de Stiinte Economice. Sunt restante acuma, e plin, plin de misterioase.

Corabii inecate

Doamne cand ma apuca cate o faza din asta in care totul e negru asa as sparge, rupe, taia tot ce prind.
In cel mai bun caz insa trag o tura de plans de se zguduie pamantul.
Acum insa mi-am varsat setea de sange, pe un biet tantar nevinovat. Cu cat sadism l-am spart intre palme, si cu un deget i-am facut vant cat colo. Asa-i trebe.
Desi, daca ma gandesc… o tura de plans e mult mult mai benefica.

Poveste despre o voce

Doamne, nu mă mai săturam să te aud vorbind. Să aud cum cuvintele se rostogolesc din gura ta, se prind între ele, se impreunează si nasc propozitii. Si toate acestea cadeau in biata mea inima . Fii pe pace. E un pamant extrem de fertil. De atunci le-am udat, le-am plivit, le-am privit crescand. Intotdeauna ma apropii de ele, de cuvintele tale, cu teama, cu adoratie, cu uimire. Sunt minunea mea.

Din când în când tăceai. Nu mă puteam hotarî să spun ceva. Puneam un zâmbet tâmp pe faţă şi te priveam. Aşteptam să continui. Dar tu stateai si te uitai la mine. Iar eu ma fastaceam, ma balbaiam, ma pierdeam, ma sufocam tot privind in ochii tai. Cuvintele tale blânde umpleau golul din mine.

Zâmbeam şi spuneam:
-Spune, spune mai departe.
-Ce? mă întrebai.
-Ah, nu contează. Vorbeşte mai departe.
-Hm… vrei să-ţi arat cum se vorbeşte oficial?
-Arată-mi.

-Buna ziua. Va deranjez cu acest apel pentru a va aduce aminte, ca aveti o inima care cere sa fie iubita si un suflet care …

-A , nu. Nu vreau sa imi vorbesti oficial. Spune-mi nimicuri

O gânganie vrajită s-a încurcat în părul tău. Bate un vânt cald. O frunză galbenă cade legănată de melodie. Un copil plânge. Vocea lui se amestecă cu a ta. Ca o vioară cu un flaut.Se aud tot mai departe paşii celor din jur. Căldura ma cuprinde. Si timpul se opreste.Sau nu, am iesit din timp. Doar cuvintele tale mai curg. Doar mirosul tau se mai simte. Doar vibratiile vocii tale se aud. Doar ochii tai mai lumineaza. Ma uit la tine cu pofta. Parca as vrea sa te pot cuprinde cumva, sa te iau, sa te inchid cumva in mine. Ma uit la tine, si simt cum pofte de milenii se trezesc in mine, cum instincte straine striga, cum dorinte de a poseda viata ma arde.

Dar tu spui: Haide, am intarziat. Ne asteapta lumea. Ahh, lumea. Am uitat de ea. Si eu vin, atenta in urma ta, sa nu scap vreun cuvant. Vreo respiratie. Vreun gest. Vreo privire. Vreun indiciu care sa imi explice de ce, de ce, te ascult ca posedata, ca vrajita.

La noapte, in taina somnului, voi aduna toate cuvintele tale. Si apoi, apoi… Apoi sincer, nu stiu. Ce sa fac apoi?

P.S. Imi aduc aminte doar 3 sau 4 propozitii. Restul … restul e amintire.

In curand

Impreuna cu somnul iubirea intră în marea categorie a misterelor vieţii. Nimeni nu ştie de unde vin şi unde pleaca. Nimeni nu ştie de ce dormim, şi de ce iubim. Unii specialişti spun ca să supravieţuim. Dormim , sau iubim? Eh, ambele. Unii spun că în timpul somnului ştergem toate informaţiile banale din timpul zilei, iar alţii ca iubirea transformă zilele obişnuite în explozii de lumină. Nu ştim cum adormim, precum nu putem şti cum să iubim. Se întâmplă. Nu ştim cum respirăm în somn, dar expertii ne spun ca funcţiile vitale încetinesc. Ah, asta o ştim prea bine aplica în iubire. Simţim fiecare bătaie a inimii şi fiecare respiraţie. Sunt făuritoare de vise, iubirea si somnul. Sunt odihnitoare. Sunt comparaţiile măreţe. Sunt învăluite de mister pentru că sunt mici frânturi din cealaltă viaţă a noastră. Somnul ne oferă un mic gust din adormirea veşnica, şi iubirea, ah! iubirea ne arată cum va fi atunci când vom fi cunoscuţi în desăvârşire.
Lipsa somnului duce la oboseală cronică şi în final la moarte. Lipsa iubirii duce la împietrirea inimii şi în final la indiferenţa eternă.