Lae

Lae a fost unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată.

După ce a murit bunicul meu, i-a propus bunicii să se căsătorească cu el, dar ea a refuzat. A zis că ea nu vrea sa îi strice fericirea, şi că poate undeva va găsi o femeie cu care să se însoare, şi să îsi facă copii. Apoi, după ce mama mea s-a măritat, s-a măritat şi ea cu un bărbat dintr-un sat vecin.

Când am crescut noi, şi bunica mea a văzut că mama are nevoie de ajutor în a ne creşte, a divorţat. Bărbatul a înţeles-o şi i-a dat dreptate. Sângele apă nu se face.

S-a întors în Vălani, şi acolo a început cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Acolo, o aştepta Lae. Nu s-a căsătorit, nu a găsit pe nimeni. Dar eu cred că de fapt a aşteptat-o pe ea. Era prea bătrân pentru a căuta alte femei, şi suficient de copt pentru a crede în minuni. S-au căsătorit la sfat fără neamuri şi fără martori. Ea spune că le era prea ruşine pentru a mai invita pe cineva. A intrat în viaţa noastră, de parcă a fost de când lumea acolo. Şi într-un fel aşa a fost. Dimineaţa când mă trezeam el era deja acolo, cu ligheanul de cireşe gata culese. Era înalt, brunet şi slab. Nu avea un ochi, şi era mereu cu ochelari. Se rădea doar duminica. Juca cărţi cu mine şi fratemeu. Ne lăsa să-l batem, iar câteodată când pierdea zicea: Noa, canci. Seara, ne spunea tot felul de bancuri cu comunişti şi vaci. Când mânca supă zicea că e pentru oameni betegi. Niciodată nu a strigat pe noi. Niciodata nu a vorbit urât cu bunica mea. Şi îl iubea pe Gabriel de parcă era copilul lui. Se juca cu el, îl învăţa tot felul de prostii şi figuri. Iar Gabriel îi spunea moşu. Aşa vroia el. Avea un câine mic, şi sperios care nu lăsa pe nimeni să-l atinga. Plângea de numa. Dar la el venea, şi îl lăsa să-l mângâie. A venit odata beat acasa, şi aşa înalt cum era, stătea cocoşat în uşa. Nu se putea opri din râs. A întrebat-o pe bunică-mea pe un ton de îndrăgostit lulea:

-Ce faci măi Mărişca mea?

Ea, i-a bagat o faţa glacială şi ea zis sec:

-Du-te şi te culcă.

Lae nu dormea cu noi. Mergea la el acasă. Îşi trăgea o găleată de apă şi o lua spre casa lui. Mergea liniştit, fluierând. Nu avea nici o grija în lume.

Şi într-o iarnă, am primit un telefon. Să venim repede, că a murit. Cum, cum, cum? S-a înecat cu pielea de la porc. A murit atât de încredibil, de repede, încât nu putem spune decât că aşa a vrut Dumnezeu să fie.

Nu m-am putut duce la înmormantare. Am stat cu Ana, Dana, Ruben şi am râs ca proştii. Ştiam poate fiecare că era sfârşitul unei epoci. Şi aşa a fost. În anul următor, ne-am mutat din Vălani.

Anul acesta se fac 10 ani de când a murit Lae. Odihneşte-te în pace.