Mic tratat de război

“O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.”
Pentru a duce un război ai nevoie de soldaţi. De oameni bravi care să-şi pună la picioarele Regelui braţul şi inima. Să jure ascultare, supunere şi jertfă.
Ştim cazuri de războinici care au luptat atât încât au râmas cu săbiile lipite de mână. Apoi lupta a fost doar inerţie. Sunt unii care s-au născut cu sabia în mână. Nu aţi auzit legendele?  Nu ştiţi? Tatăl lor e tunetul şi mama lor e furtuna.  Sunt unii războinici născuţi pentru pace, dar forţaţi de soartă. Durerea e  ce îi mână mai departe. Unii dintre viteji sunt găsiţi ascunşi prin gropi neştiind de lupta ce se dă în jur. Le este dat un Rege pentru care să lupte, iar apoi devin eroi. Fără călcâie slabe. Doar curaj.

Câteodată soldaţii plâng cu lacrimi amare. Îi plâng pe cei pe care nu i-au putut salva, îi plâng pe cei pe care i-au ucis, îi plâng pe cei rămaşi în urmă, îşi plâng soarta, îşi plâng maicile care i-au născut pentru sabie.  Dar visul tuturor e să moară pe câmpul de luptă , cu sabia în mână, cu strigătul victoriei pe buze, şi piepţi despicaţi ce udă pământul. Lumea spune că floarea născută din sângele vitejilor dă pacea. Prea puţine flori ca şi acestea mai sunt.

Prea mulţi soldaţi care au renunţat să mai lupte. Sunt prinşi undeva în mijloc. Nu aparţin nici păcii şi nici luptei. Prinşi în purgatoriu. Duşmanul nu îi omoară. Doar le scoate ochii şi îi pune să învârtă la râşniţă. Când ei mor, poate în sclipirea unei ultime lupte, din sângele lor se naşte regretul.

“Traiesc acei ce vor sa lupte,
Iar cei fricosi se plang si mor.
De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor.”

Dar totuşi cum se pierde războiul? E simplu.
1. Inamicul îi cadoriseşte cu un cal troian.  Soldaţii îşi uită menirea şi se veselesc la umbra calului. Noaptea din burta calului ies demonii care distrug. Soldatul pierde pentru că nu a vegheat.
2. Inamicul e subestimat.  Soldatul crede că nu are cum să pierdă: e prea tare, invinvibil, nemuritor, păzit.  Demonii ataca crud.  Soldatul pierde din cauza mândriei.
3.Inamicul asediează cetatea.  Forţat să se adăpostească în spatele zidurilor, soldatul va fi repede învins de  scandalurile din interior, de rupturi, de lipsa hranei şi a apei.  Soldatul pierde pentru ca se refugiază.

“E tragedie-naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor.”
Cum se câştigă războiul?
1. Soldatul nu merge la război singur. Ştie că oricând o Fata Morgana l-ar putea ataca. Nu îşi asumă riscuri inutile.  Spatele său e apărat de fratele său.  Ştie că e iubit atât de tare, încât bucuros fratele său şi-ar da viaţa pentru el.
2. Soldatul ştie că uneori va fi învins. Ştie că uneori va fi forţat să muşte din ţărână. Dar genunchii lui nu vor îngenunchia niciodată. Gura lui nu va jura nici unui alt stăpân credinţă. Mai bine capul tăiat decât trădere.
3. Când vine momentul războiului soldatul luptă până la moarte. Fără frică, fără regrete, fără doruri, cu o dragoste nemărginită pentru viaţa. Ştie că a luptat lupta cea bună. Şi de abia aşteaptă să capete cununa promisă.

Războinicii adevăraţi ştiu că ei nu trăiesc doar pentru clipă.  Ei trăiesc pentru veşnicie.  Pentru gloria ce o vor căpăta.  Iar numele celor ce au căzut pe câmpul de bătălie sunt spuse la gura focului din tată în fiu, mereu.  Sunt eroi, pentru că au privit spre cele nevăzute.

Când norii se iau la ceartă

Dacă nu ar fi o cruce ruginită pe un vârf de biserică, norii ar cădea peste oraş. Li-e lene să plutească singuri. Aşa că se lasă cu toată puterea şi întunecimea peste biata cruce. Dar ea, stie că este mai mult decât două bucăţi de lemn puse una peste alta. Aşa că susţine norii, şi îi încuie.

- Astăzi nu, le spune ea.
Atunci norii furioşi se apropie unii de alţii, îşi leagă capetele ca două cearceafuri şi formează o pâclă groasă. Acum să te vedem.
Crucea stă liniştită.
Norii mai cheamă în ajutor vântul.
Crucea nu se mişcă.
Norii aruncă în luptă rafalele de vânt şi pietrele de gheaţă. Mişcarea lor circulară deasupra boltei cereşti aduce după sine bezna.
Dar norii au uitat, că furia vântului nu face altceva decât să împingă la dreapta şi la stânga clopotele de aramă.
Şi în cântecul talangei crucea spune iaraşi: Taci.

E un joc bătrân.