Când norii se iau la ceartă

Dacă nu ar fi o cruce ruginită pe un vârf de biserică, norii ar cădea peste oraş. Li-e lene să plutească singuri. Aşa că se lasă cu toată puterea şi întunecimea peste biata cruce. Dar ea, stie că este mai mult decât două bucăţi de lemn puse una peste alta. Aşa că susţine norii, şi îi încuie.

- Astăzi nu, le spune ea.
Atunci norii furioşi se apropie unii de alţii, îşi leagă capetele ca două cearceafuri şi formează o pâclă groasă. Acum să te vedem.
Crucea stă liniştită.
Norii mai cheamă în ajutor vântul.
Crucea nu se mişcă.
Norii aruncă în luptă rafalele de vânt şi pietrele de gheaţă. Mişcarea lor circulară deasupra boltei cereşti aduce după sine bezna.
Dar norii au uitat, că furia vântului nu face altceva decât să împingă la dreapta şi la stânga clopotele de aramă.
Şi în cântecul talangei crucea spune iaraşi: Taci.

E un joc bătrân.